Mijlocașul echipei Hull City din Premier League, brazilianul Geovanni, desfășoară în timpul liber o altfel de activitate, legată de strânsa relație de suflet pe care o are cu Divinitatea.
Geovanni este pastor la o Biserică din Manchester și spune că este lucrul pe care-l face cu cea mai mare plăcere. Ezequias Santos, care conduce parohia New Hope Fellowship și care este compatriot cu Geovanni, este deosebit de încântat de râvna jucătorului de a fi de folos în special copiilor necăjiți doritori să-i calce pe urme. „Geovanni știe să se apropie de copii și să lucreze cu ei, învățându-i și tainele jocului de fotbal. La fel ca și Kaka, bogăția nu l-a schimbat, a rămas un om simplu, umil chiar pe alocuri, pentru care credința este principalul țel al fiecărui lucru pe care-l face. Dorește mult să fie de folos comunității care frecventează acest lăcaș, în special tinerilor, și nu a considerat niciodată ceva rușinos să meargă pe la casele lor pentru a le cunoaște familiile, condițiile în care locuiesc. Îi place mult, dar asta poate face doar când și când, din cauza programului de pregătire al echipei. Participă la slujbe alături de mine”, a dezvăluit pastorul Ezequias.
Cel mai cunoscut jucător care este un credincios fervent este starul lui Real Madrid, Kaka, dar și alți brazilieni sau sud-americani sunt extrem de legați în special de biserica intitulată „Atleții lui Hristos”.
8 goluri a marcat sezonul trecut Geovanni pentru Hull City
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER